Peisaje

Munţii Apuseni, se individualizează printr-un peisaj carstic remarcabil atât ca întindere, cât şi ca amploare şi varietate a formelor. Zonele carstice au o hidrologie şi o morfologie distinctă rezultată ca urmare solubilităţii rocilor şi a porozităţii secundare bine dezvoltate. Trăsătura cheie a carstului e dezvoltarea unei reţele hidrologice subterane particulare. Rezultă o varietate enormă şi uimitoare de microforme de relief atât terestre, cât şi subterane.Prin definiţia sa, carstul este considerat ca un sistem interactiv complex care încorporează forme de relief, de viaţă, flux de energie, apă, gaze, tipuri de soluri şi de substraturi.

Perturbarea oricăruia dintre aceste elemente poate genera impact asupra celorlalte. Recunoaşterea şi înţelegerea importanţei şi vulnerabilităţii acestor interacţiuni dinamice trebuie să sprijine managementul eficient şi conservarea acestor zone carstice.

Stâncăriile, păşunile montane şi fenomenele carstice de suprafaţă sunt unităţi de peisaj de interes major. Acestea sunt reprezentate de către doline, văi scurte oarbe (ale căror ape se pierd în calcar prin ponoare, sorburi sau guri de peşteri), platouri carstice, văi seci, lapiezuri, polii (depresiuni plane hidrografice închise, cu drenaj subteran), chei şi defilee etc.

Multe plante posedă adaptări distincte pentru supravieţuirea în aceste medii carstice, care se remarcă prin soluri de grosime mică, concentraţii foarte mari de calciu şi magneziu, şi o drenare puternică a apei în subteran care acţionează ca şi factori limită pentru vegetaţie.

Subsolul găzduieşte cele mai importante şi fragile habitate şi ecosisteme din PNAp, peşterile. Protejarea lor este deosebit de importantă deoarece o mare parte dintre acestea sunt vizitate de turişti, ce ar putea afecta direct sau indirect microclimatul specific, caracterizat în principal de temperaturi şi umiditate constante şi lipsa curenţilor de aer.