Geologie
În Bihorul nordic predomină calcarele masive ce alternează cu pachete mai subţiri de conglomerate, gresii şi şisturi violacee. În nord (în Muntele Măgura Vînătă) apar astfel conglomerate şi gresii; mai la sud se dispun calcare şi dolomite (zona Padiş—Scărişoara), apoi urmează, şi mai la sud, o a doua fîşie de gresii şi şisturi (Groapa de la Barsa, Valea Cetăţilor, valea Gîrdişoara) şi, în sfîrşit, o a doua fîşie de calcare (valea Sighiştel, valea Galbena, Cetăţile Ponorului, valea Gîrda). Toate acestea înclină de la nord spre sud, stratele fiind, de la nord spre sud, din ce în ce mai noi.
Zona de izvoare a Someşului Cald reprezintă un larg graben în care formaţiunile geologice (ale autohtonului) s-au prăbuşit pe falii paralele cursului Someşului. Depozitele mezozoice ce formează acest sector sînt reprezentate prin roci sedimentare foarte variate, în care predomină calcarele jurasice şi cretacice inferioare. O excepţie la această structură obişnuită pentru Bihorul nordic o reprezintă zona de la vest de puternica fractură ce urmăreşte valea Galbena, de la izvoare spre nord pînă dincolo de confluenţa cu Crişul Pietros, precum şi zona de la vest de creasta Masivului Vlădeasa. Cu milioane de ani în urmă această zonă vestică s-a prăbuşit pe falii lungi de zeci de kilometri.
Stivele de depozite încălecate anterior pe autohton (pânzele) au ocupat astfel o poziţie inferioară, fiind afectate mai puţin de eroziune, din acest motiv ele se păstrează şi astăzi constituind masive ca Tătăroaia, Păltineţul, Dealul Munţilor, Măgura Ferice, Glăvoiu şi Ţapu.
Hidrologie
Nodul hidrografic este constituit de Platoul Padisului, faţă de care apele curgătoare se orientează radial. Unele ape au atât un curs de suprafaţă normal, cât şi sectoare de curs subteran. Structura rocilor, respectiv caracterul permeabil al rocilor calcaroase şi impermeabilitatea şisturilor, gresiilor şi argilelor, constituie elementul determinant al configuraţiei reţelei hidrografice, mai ales al celei subterane.
Crişul Pietros are ca principali afluenţi: Valea Aleului, Valea Sebişelului, Valea Boga, Valea Galbenei, Valea Luncşoara.
Crişul Băiţa are ca afluenţi principali: Hoanca Moţului, Valea Mare şi Valea Sighiştelului. Aceste ape au în general debite constante şi nu produc eroziuni ale solului, mai ales în zonele împădurite.
Valea Belişului îşi are obârşia sub Dealul Roşu (jud. Alba). Principalii afluenţi sunt pârâul Roşu, Valea Călineasa, pârâul Fulgerata, pârâul Ciurtuci şi pârâul Potrii. De pe partea dreaptă colectează Apa Caldă, Valea Vijanului, pârâul Olteanu şi pârâul Monoşel. Apele nu au caracter torenţial şi nu produc pagube datorită faptului că pe porţiuni însemnate circulă în subteran.
Lacul de acumulare Fântânele situat la 1 050 m altitudine are o suprafaţă de 826 ha şi s-a format în urma barării Văii Someşului Cald în aval de confluenţa sa cu pârâul Beliş. Are un volum de 225-250 milioane m3 de apă. Din lacul de acumulare, apa este deviată printr-un tunel de 8,475 km, până la turbinele Centralei Hidroelectrice Mărişel.
Râul Arieşul Mare izvorăşte din Şaua Vârtop şi are ca afluenţi mai importanţi: Cobleş, Gârda Seacă, pârâul Popasului şi râul Albacului.
Apele de adâncime, reprezentate în majoritate de cele din zona endocarstului, reprezintă o rezervă importantă şi sunt o sursă de alimentare / realimentare a reţelei de suprafaţă.
Platoul Ocoale – Scărişoara este suspendat la peste 100-200 m faţă de văile din jur (Gârda şi Ordâncuşa) şi are o suprafaţă de 16 km2. Apele platoului circulă pe căi subterane şi apar la suprafaţă prin Izbucul Coteţul Dobreştilor din bazinul Văii Gârda Seacă
