În Parcul Natural Apuseni se poate pătrunde de pe una dintre cele trei şosele care trec pe la periferia sa: Oradea – Huedin – Cluj-Napoca (N), Oradea – Beiuş – Deva (V) şi Ştei – Câmpeni – Turda (S). Din acestea se desprind drumuri judeţene, locale şi forestiere. În ciuda faptului că drumul principal care străbate parcul (Pietroasa - Platoul Padiş - Ic Ponor - Răchiţele) este în stare destul de proastă, se poate totuşi parcurge în condiţii relativ bune cu o maşină de teren, şi chiar şi cu una obişnuită dacă are garda la sol mai înaltă. 1. Oradea – Huedin – Cluj-Napoca E60 Din Huedin, acces auto pe DJ761B la km 10, bifurcaţie spre Beliş-Fântânele (drum asfaltat) sau Răchiţele-Ic Ponor-Padiş (drum pietruit şi de pământ) Din Gilău, acces auto pe DJ108, spre Mărişel - Beliş-Fântânele 2. Oradea – Beiuş – Deva E79 Din Sudrigiu, pe drum judeţean, bifurcaţie spre Pietroasa - Boga - Platoul Padiş (drum pietruit şi de pământ) sau P. Urşilor şi Vl. Crăiasa (drum asfaltat)
3. Ştei – Câmpeni – Turda DN75 Din Câmpani, pe drum comunal, spre Valea Sighiştelului (drum pietruit) Din Satul de vacanţă Vârtop, spre Groapa Ruginoasă, Camping Glăvoi, Cheile Galbenei (pe trasee turistice) Din Gârda de Sus, spre Gheţarul Scărişoara, cătunul Casa de Piatră (drum pietruit), Cheile Ordâncuşii (drum asfaltat)
|